Obligatiile operatorilor economici la vanzarea de bunuri si servicii
Autor: Infosrl.ro Publicat la: 28 Martie 2008
Legea nr. 296/2004 (r1 )privind Codul consumului, republicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 224 din 24 martie 2008 stabileste cadrul general privind obligatiile operatorilor economici la vanzarea de bunuri sau servicii.
Operatorii economici sunt obligati sa puna pe piata numai produse sau servicii sigure, care corespund caracteristicilor prescrise sau declarate, sa se comporte in mod corect in relatiile cu consumatorii si sa nu foloseasca practici comerciale abuzive.
Sunt interzise importul, fabricatia, distributia, precum si comercializarea produselor falsificate ori contrafacute, periculoase sau care au parametrii de securitate neconformi care pot afecta viata, sanatatea sau securitatea consumatorilor.
Este interzisa conditionarea vanzarii catre consumator a unui produs, de cumpararea unei cantitati impuse sau de cumpararea concomitenta a unui alt produs sau serviciu. De asemenea, este interzisa prestarea unui serviciu catre consumator, conditionata de prestarea altui serviciu sau de cumpararea unui produs.
Orice vanzare fortata este interzisa. Expedierea unui produs sau prestarea unui serviciu catre o persoana se face numai in baza unei comenzi prealabile din partea acesteia.
Cheltuielile legate de inlocuirea produselor defecte, de remedierea sau de restituirea contravalorii acestora vor fi suportate de vanzator si recuperate de acesta de la producator sau, dupa caz, de la importator sau de la furnizorul anterior aflat pe lantul de distributie, daca prin contractul incheiat intre acestia nu s-a stabilit altfel.
Orice persoana care are calitatea de producator, distribuitor sau vanzator de produse alimentare va comercializa numai alimente care prezinta siguranta pentru consumator, sunt salubre si apte pentru consum uman.
Consumatorii trebuie sa primeasca toate informatiile necesare pentru o utilizare corespunzatoare, potrivit destinatiei initiale a bunurilor.
In cazul in care operatorii economici iau cunostinta, la o data ulterioara punerii pe piata a produselor comercializate, despre existenta unor pericole care, la momentul punerii pe piata nu puteau fi cunoscute, trebuie sa anunte, fara intarziere, autoritatile competente si sa faca aceste informatii publice.
In cazul produselor identificate sau identificabile cu defecte, producatorii si/sau distribuitorii au obligatia de a le retrage de pe piata, de a le inlocui sau de a le repara, iar in situatia in care aceste masuri nu pot fi facute intr-o perioada rezonabila de timp, stabilita de comun acord intre vanzator si consumator si fara niciun inconvenient semnificativ pentru consumator, consumatorul trebuie sa fie compensat in mod corespunzator.
In cazul lipsei conformitatii, astfel cum este prevazut in actele normative in domeniul conformitatii produselor, constatate de consumator, acesta are dreptul de a solicita vanzatorului, ca masura reparatorie, repararea sau inlocuirea produselor, in fiecare caz fara plata, cu exceptia cazului in care aceasta solicitare este imposibila sau disproportionata.
Orice reparare sau inlocuire a produselor va fi facuta in cadrul unei perioade rezonabile de timp, stabilita de comun acord intre vanzator si consumator si fara niciun inconvenient semnificativ pentru consumator, luand in considerare natura produselor si scopul pentru care acesta a solicitat produsele