Drepturile consumatorilor la incheierea contractelor

Autor: Infosrl.ro
Publicat la: 27 Martie 2008

Legea nr. 296/2004 (r1 )privind Codul consumului, republicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 224 din 24 martie 2008 stabileste cadrul general privind drepturile consumatorilor la incheierea contractelor.

Astfel, orice contract incheiat intre comercianti si consumatori, pentru vanzarea de bunuri sau prestarea de servicii, va cuprinde clauze contractuale clare, fara echivoc, pentru intelegerea carora nu sunt necesare cunostinte de specialitate.

In plus, orice informatii privind pachetele de servicii turistice, preturile acestora, contractele de credit pentru consum si toate celelalte conditii aplicabile contractului, comunicate de organizator sau de detailist consumatorului, trebuie sa contina indicatii corecte si clare, care sa nu permita interpretari echivoce ale acestora.

In caz de dubiu asupra interpretarii unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate in favoarea consumatorului.

Se interzice comerciantilor stipularea de clauze abuzive in contractele incheiate cu consumatorii.

O clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.

O clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul, daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitatea consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv.

Faptul ca anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociata direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor legale pentru restul contractului, in cazul in care o evaluare globala a contractului evidentiaza ca acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Daca un comerciant pretinde ca o clauza preformulata a fost negociata direct cu consumatorul este de datoria lui sa prezinte probe in acest sens.

Contractul trebuie sa stipuleze, cu caractere mari si in imediata vecinatate a locului rezervat pentru semnatura consumatorului, clauza expresa despre dreptul de denuntare unilaterala a contractului, dupa caz, precum si numele si adresa comerciantului fata de care consumatorul poate sa isi exercite acest drept, conform dispozitiilor legale.

Comerciantul este obligat sa remita consumatorului un exemplar din contractul incheiat si sa poata proba acest lucru in fata organelor de control.

Dreptul consumatorului la denuntarea contractului nu poate fi anulat de nicio clauza contractuala sau intelegere intre parti, in cazurile prevazute de lege, aceasta fiind considerata nula de drept.

 

Comenteaza si tu

  Articolul precedent   |   Articolul urmator  

Top articole

HG nr. 947/2000 privind modalitatea de indicare a preturilor produselor oferite consumatorilor spre vanzare - republicata la 09.09.2008
OG nr. 99/2000 privind comercializarea produselor si serviciilor de piata - actualizata la 30.10.2008
HG nr. 237/2001 pentru aprobarea Normelor cu privire la accesul, evidenta si protectia turistilor in structuri de primire turistice - republicata la 12.09.2008
Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale - actualizata la 3.11.2008.
OMEF nr. 2282/2008 - modificarea anexei OMFP nr. 1/2006 privind nivelul comisioanelor percepute de Trezoreria Statului pentru serviciile prestate clientilor
Legea nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuintelor impotriva cutremurelor, alunecarilor de teren sau inundatiilor
HG nr. 1339/2008 - modificarea HG nr. 1777/2004 privind introducerea restrictiei de circulatie pe unele sectoare de autostrazi si de drumuri nationale europene (E)
Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de munca si boli profesionale - actualizata la 10.11.2008
Carnetele de munca raman in vigoare pana la 31 decembrie 2010
Ordinul MT nr. 1352/2008 - modificarea Normelor privind organizarea si efectuarea transporturilor rutiere si a activitatilor conexe acestora

Articole legalnet

Avocatnet.ro
ANAF reglementeaza procedura restituirii impozitului din transferul proprietatilor imobiliare
Prin Ordinul nr. 3384/2008, Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) a aprobat procedura de ...
Avocatnet.ro
Sumarul pietei de capital - 20 noiembrie 2008
Indicele BET Lei a scazut, ieri, cu 3,07%, pana la valoarea de 2.865,43 puncte, indicele BET-C Lei ...
Avocatnet.ro
Ordin MECT nr. 5730/2008 - Metodologia si a criteriile de acordare a gradatiei de merit si a salariului de merit in invatamantul preuniversitar
Ordin Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului nr. 5730/2008 privind aprobarea ...
Avocatnet.ro
Ordinul MECT nr. 5869/2008 - aplicarea unor prevederi ale OG nr. 15/2008 privind cresterile salariale ce se vor acorda in anul 2008 personalului din invatamant
Ordinul Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului nr. 5869/2008 privind modalitatea de ...
Avocatnet.ro
Ordinul ANAF nr. 1537/2008 pentru aprobarea Deciziei Comisiei de proceduri fiscale nr. 1/2008
Ordinul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala(ANAF) nr. 1537/2008 pentru aprobarea Deciziei ...

Parteneri

Cargus Casa de traduceri Ey